Tendințe actuale în Medicina de Familie din România – Buletin informativ 2026

Cegedim România a publicat în luna martie a acestui an a 7-a ediție a buletinului informativ destinat tuturor medicilor de familie care lucrează cu aplicația Pharmec Cabinet™. Acesta își propune să aducă în prim plan informații de sinteză, relevante pentru activitatea lor, pentru a putea fi mereu la curent cu evoluția principalelor aspecte de interes pentru medicina de familie.

Informațiile sunt obținute de la un eșantion de medici de familie și procesate în cadrul parteneriatului cu Cegedim Health Data, în scopul obținerii de date anonimizate din practica medicală curentă (Real-World Data) și pentru realizarea de studii bazate pe dovezi din lumea reală (Real-World Evidence). Acestea impulsionează cercetarea medicală și îmbunătățesc semnificativ starea pacienților, în interesul sănătății publice. Transmiterea și prelucrarea datelor se face prin anonimizare la sursă, în conformitate cu prevederile GDPR privind identitatea medicilor sau pacienților.

De asemenea, datele au fost analizate împreună cu alte informații din diverse surse disponibile public și menționate distinct, acolo unde este cazul.

Tendințe în medicina de familie: subiecte de interes în ediția 2026

Ediția 2026 a acestui buletin informativ oferă o privire generală asupra activității medicilor de familie de-a lungul anului 2025. Informațiile analizate fac referire la diferite aspecte legate de pacienți și patologiile acestora, grupate astfel:

  1. Indicatori sintetici despre activitatea medicilor în perioada 2020-2025:
    • Volumul și accesibilitatea serviciilor
    • Activitatea clinică
    • Activitatea de prescriere
  2. Informații generale despre profilul pacienților
  3. Evoluția numărului de pacienți și principalele patologii analizate d.p.v.d. al prevalenței și incidenței

Activitatea medicilor de familie: principalii indicatori pentru perioada 2020 – 2025

Indicatori de volum și acces la servicii

Principalii indicatori de volum și acces la servicii medicale nu au suferit modificări importante între 2020 și 2025 (nr. de pacienți în evidențele medicilor de familie, nr. de pacienți înregistrați per medic de familie, nr. de consultații per pacient într-un an etc.). Singurul indicator care a cunoscut o evoluție semnificativă în această perioada este număru total de consultații și servicii acordate pe an (creștere anuală compusă de 22,4%).

De asemenea, numărul de medici de familie în contract cu CNAS a scăzut constant în ultimii ani, ajungând de la 10.452 în 2020 la 10.062 în 2024.

Indicatori de activitate clinică

În ceea ce privește indicatorii de activitate clinică între 2020 – 2025, observăm că numărul de pacienți care își vizitau medicii de familie cel puțin o dată pe an a revenit treptat la nivelurile de dinainte de pandemie, în ciuda unei scăderi destul de importante în 2021. Procentul de pacienți noi și de diagnostice a rămas destul de constant, fluctuând între 12% și 14%.

Proporția pacienților trimiși către servicii ambulatorii sau spitalicești a crescut de la 31% în timpul pandemiei la 44% până în 2025. Tot o creștere au înregistrat și trimiterile pentru investigații paraclinice, de la 17% la 24% din totalul paciențior, din timpul pandemiei până în 2025.

Cum se poate vedea din graficul de mai jos, primele 10 specialități medicale către care medicii de familie au emis trimiteri în ultimii ani generează aproximativ 82% din numărul total de trimiteri:

Trimiteri către medici specialisti 2020-2025

Rata vaccinărilor administrate de medicii de familie a scăzut de la 11% din totalul pacienților în 2020 și s-a stabilizat în jurul valorii de 6% în ultimii ani, fără măsuri suplimentare.

Indicatori privind activitatea de prescriere

Numărul de rețete eliberate per pacient pe an fluctuează în jurul a 14 rețete/an (atât compensate cât și necompensate), corespunzând unui total aproximativ de 46-48 unități prescrise per pacient pe an. Numărul mediu de rețete eliberate anual de medicii de familie a crescut de la 6.255 în 2020 la aproximativ 7.000 în 2025, reprezentând o creștere anuala compusă (CAGR) de 2%, în timp ce numărul rețetelor compensate a crescut cu 6,6% CAGR.

Deși prescrierea medicamentelor utilizând denumirea comună internațională (INN) este obligatorie, medicii de familie preferă adesea mărcile generice sau originale. Această preferință poate fi analizată în funcție de patologie, clasa terapeutică sau INN. În general, 4% din rețete conțin o marcă originală aflată sub patent,  38% o marcă originală fără patent, iar mai mult de jumătate includ un medicament generic. Variații mici sunt obsrvate în cadrul aceleiași categorii pentru patologii precum hipertensiunea arterială, hipercolesterolemie, BPOC, astm diaet sau depresie. Analiza volumului confirmă aceeași structură.

Analiza prescriptiilor - marci originale vs. generice

Informații generale despre profilul pacienților – medicina de familie

Principalele categorii de vârstă ale pacienților includ persoane cu vârsta de 50, 60 și 70 de ani, precum și categorii mai tinere, cum ar fi copiii și adolescenții. Vârsta medie și valoarea mediană a vârstei pacienților este de 49 de ani.

Aproximativ 25% dintre pacienți au menținut o relație cu medicul lor de familie timp de 10 ani sau mai mult, în timp ce 28% au avut o relație care a durat între 5 și 10 ani. Durata medie a acestor relații este de 5,78 ani, cu o mediană de 5,19 ani.

Top afecțiuni cronice în evidența medicului de familie: evoluții anuale după numărul de pacienți

Bolile cardio-vasculare afectează aprox. 38% din pacienții tratați de medicii de familie, urmate de dislipidemie (33%) și de diabet și BPOC (10%).

Patologii tratate de medicul de familie

 

 

Pentru a afla mai multe detalii despre aspecte precum profilul pacienților sau prevalența și incidența principalalelor patologii în evidența medicului de familie, vă invităm să consultați buletinul informativ realizat de Cegedim Health Data.

Pentru orice detalii suplimentare sau întrebări, vă rugăm să utilizați formularul de contact.

Categoria
Etichete
Autor Cegedim Customer Information

Doriți să aflați mai multe?

Ne-ar plăcea să luăm legătura cu dvs.!

Dacă aveți o întrebare sau doriți mai multe informații despre produsele și serviciile noastre, contactați-ne.